Cupa Liceelor League of Legends​Peste 1500 de elevi din România iau startul în PGL Cupa Liceelor League of Legends

Un număr de 278 de echipe formate din peste 1500 de elevi s-au înscris în turneul PGL Cupa Liceelor League of Legends, a cărei finală se va desfăşura a DreamHack Bucharest 2015.

Competiţia PGL Cupa Liceelor League of Legends a ajuns la a patra ediție și continuă să crească în fiecare an. La închiderea perioadei de înscriere, turneul aduna 278 de echipe compuse din peste 1500 de tineri. Dintre acestea 82 de echipe provin din liceele bucureștene, iar restul din peste 60 de localităţii din toată țara.

Liceenii se vor confrunta în turneul de calificări online, în perioada 1-5 aprilie, iar cele mai bune două echipe vor disputa marea finală, live, pe scena DreamHack Bucharest 2015, eveniment organizat în perioada 24-26 aprilie, la Sala Polivalentă, de PGL, brandul esport Computergames.ro.

Echipa câștigătoare va primi un premiu în valoare de 2.000 lei, iar ocupanta locului doi, un premiu de 200 lei. Ambele echipe vor fi recompensate și cu alte premii în produse de gaming.

Biletele pentru DreamHack Bucharest 2015 sunt disponibile în magazinul online al ComputerGames.ro. Biletele se pot achiziționa și prin intermediul bilete.ro și MyTicket.ro, în magazinele Germanos, Inmedio (semnalizate bilete.ro), din oficiile Poștei Române, magazinele Diverta, librăria Mihai Eminescu și magazinul Muzica.