PGL organizează calificările naționale pentru Campionatul Mondial de Sporturi Electronice IeSF 2016
Campionatul Mondial de Sporturi Electronice IeSF 2016 se va desfășura în octombrie, în capitala Indoneziei, Jakarta.
Ajuns la cea de-a 8 ediție, CM IeSF este singurul eveniment de pe scena modială de esports care oferă posibilitatea echipelor, dar și competitorilor individuali să evolueze sub drapelul țărilor din care provin. În acest an sunt invitaţi să participe jucători din cele 43 de națiuni membre IeSF, care vor organiza, în prealabil, calificări naționale.
La fel ca în toate edițiile precedente ale Campionatului Mondial IeSF, PGL va organiza și în acest an calificările naționale la toate disciplinele competiţiei. Acestea sunt programate în perioada iulie-august 2016 şi vor decide reprezentanții României la ediţia curentă a CM IeSF.
„Pe lângă prezenţa constantă la Campionatul Mondial de Sporturi Electronice IeSF, România are şi rezultate care arată că jucătorii noştri obțin performanțe notabile în esports. Sunt optimist și cred că şi anul acesta românii își vor confirma statutul, demonstrându-și talentul și valoarea la Jakarta”, a declarat Silviu Stroie, președintele PGL și vicepreședintele IeSF.
La ediția precedentă, desfășurată la sfârșitul anului trecut, la Seul, Coreea de Sud, țara noastră s-a clasat pe locul șase în clasamentul pe națiuni. Competiția a reunit 170 de jucători din 28 de țări, lotul României trecându-și în palmares performanțe remarcabile la toate cele trei probe incluse în programul CM IeSF 2015.
CM IeSF este una dintre cele mai importante competiții de esports din lume al cărei obiectiv îl reprezintă promovarea la nivel mondial a sporturilor electronice.
PGL este unul dintre cei mai importanți membri ai federației și susține în fiecare an această competiție, prin organizarea de calificări și însoțirea delegaţiei României.
Pentru a afla detalii suplimentare, vă invităm să urmăriți platformele oficiale de comunicare ale PGL: