Sindicatul Studenților din Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică (www.sisc.ro) este prima organizație studențească din ASE, având ca scop reprezentarea studenților din CSIE, precum și crearea de oportunități care să susțină dezvoltarea personală și profesională a acestora. SiSC reunește și anul acesta persoanele pasionate de IT, în cadrul unui eveniment care se diferențiază prin modul în care participanții au ocazia de a-și valorifica abilitățile, distrându-se totodată.

 

ITFest este un proiect cu tradiție, un mediu optim pentru a descoperi noutățile din domeniul informatic, de a lua contact cu firmele și chiar potențialii angajatori, oferind tinerilor oportunitatea de a-și completa cunoștințele teoretice și practice acumulate, într-un mod interactiv. ITFest cunoaște, de la an la an, un succes din ce în ce mai mare.

 

Dacă gândirea logică, atenția și stăpânirea limbajului C/C++ fac parte din atuurile tale, atunci cu siguranță vei fi interesat să participi la Concursul de Algoritmică. Acesta se va desfășura în data de 3 noiembrie și  presupune rezolvarea unei serii de probleme cu diferite niveluri de dificultate. Eficiența soluției și încadrarea în timp sunt criterii esențiale în alegerea echipei câștigătoare, a cărei componență poate fi de maxim trei persoane.

 

În perioada 6-9 noiembrie se va desfășura o serie de Workshopuri, susținute de reprezentanții companiilor partenere. În cadrul acestora, temele abordate vor fi diverse, iar tu vei putea dobândi o multitudine de cunoștințe. Seria lor va fi precedată de Open Day, în cadrul căreia, prin intermediul standurilor cu informații, se vor prezenta firmele partenere. Depune-ți CV-ul și, participând, vei avea oportunitatea de a te face remarcat în cadrul acestor evenimente.

 

Seria evenimentelor continuă cu maratonul programării, cea mai mare provocare ITFest, ce se va desfășura în data de 10 noiembrie. În cadrul Hackathonlui, echipele, alcătuite din cel mult trei membri, vor avea la dispoziție 12 ore pentru a dezvolta soluții pentru problemele propuse de către parteneri, accentul fiind pus, anul acesta, pe conceptul de Web, Mobile și Progressive Web. Dacă ești cu adevărat pasionat de noile tehnologii și poți lucra ore în șir fără să te plictisești, aici este locul tău!

 

LAN Party este evenimentul ITFest pe care niciun student pasionat cu adevărat de gaming nu ar trebui sa îl rateze: desfășurat în data de 24 noiembrie, acesta presupune organizarea unor competiții de League of Legends (LoL), FIFA 19, PlayerUnknown’s Battlegrounds (PUBG), Hearthstone, Clash Royale și Counter-Strike: Global Offensive (CS:GO). Distracția, ambiția și abilitățile de jucător te pot face unul dintre câștigătorii competiției! În minutele de pauză, vei avea ocazia să interacționezi cu partenerii noștri, care îți vor prezenta noile gadget-uri.

 

La finalul fiecărui eveniment, participanții care se vor face remarcați în cadrul competițiilor vor fi premiați pe măsură de către partenerii noștri. Participarea este gratuită, singurele condiții fiind respectarea regulamentului și înscrierea în prealabil, pe site-ul https://itfest.sisc.ro/, astfel:

15 octombrie – 29 octombrie, perioada înscrierilor pentru Concursul de Algoritmică

22 octombrie , start perioadă de depunere a CV-urilor și a înscrierilor pentru Workshopuri

15 octombrie – 4 noiembrie, perioada de înscriere pentru Hackathon

1 noiembrie – 23 noiembrie, perioada de înscriere pentru LAN Party

 

Pentru mai multe detalii sau clarificarea eventualelor nelămuriri, te așteptăm pe site-ul https://itfest.sisc.ro/ sau pe pagina de Facebook www.facebook.com/it.fest.sisc/, unde echipa de organizare îți stă la dispoziție.

 

Ești pasionat de IT și vrei să excelezi în domeniu? Drumul tău spre succes poate începe cu ITFest!