SHARE

PGL-CSGO-Championship-Series-Casters-optimizedAustralianul Toby „TobiWan” Dawson și canadianul Matthew „Sadokist” Trivett sunt comentatorii oficiali ai sezonului inaugural PGL CS:GO Championship Series, cu premii totale în valoare de 110.000 USD.

Cele două vedete internaționale vor analiza și comenta meciurile în direct, din studiourile PGL din București.

Meciurile, comentate în limba engleză, vor putea fi urmărite live, în exclusivitate pe platforma Twitch.tv.

Opt echipe se vor lupta săptămâna aceasta pentru ultimele două locuri rămase libere în grupele ligii. Acestea se vor alătura celor șase invitate în sezonul inaugural al PGL CS:GO Championship Series: Team Envy, Virtus.pro, Ninjas in Pyjamas (NiP), Natus Vincere (Na’Vi), Fnatic și Team SoloMid (TSM).

PGL va transmite ultimele etape ale turneului de calificare pentru CS:GO Championship Series începând de joi, 5 martie, ora 20.00 (ora României). Odată stabilite ultimele două echipe participante în turneu, sezonul inaugural va debuta oficial marți, 17 martie, de la ora 20.00 cu primul meci al Grupei Albastre.

Meciurile PGL CS:GO Championship Series Kick-off Season vor fi transmise în direct pe: http://www.twitch.tv/pgl

Programul sezonului inaugural PGL CS:GO Championship Series:  http://www.csgoseries.com/schedule/

Website oficial PGL CS:GO Championship Series: http://www.csgoseries.com

După etapa grupelor urmează un turneu Last Chance și etapele finale ale competiției cu doar patru echipe care se vor lupta în fața fanilor, la DreamHack Bucharest 2015 (24-26 aprilie, Sala Polivalentă).

Despre Toby „TobiWan” Dawson

TobiWan
TobiWan

Toby „TobiWan” Dawson, născut în 24 iulie 1985, în Nambour, Australia, a devenit în scurt timp una dintre cele mai cunoscute personalități din lumea sporturilor electronice. Și-a început cariera comentând meciurile Call of Duty, iar în 2007 a analizat pentru prima dată în direct meciuri Dota la World Cyber Games.

În prezent comentează meciuri de Dota și Dota 2 în cadrul celor mai mari competiții internaționale din lume, iar stilul său caracterizat de energie și entuziasm încântă în fiecare an milioane de spectatori din jurul lumii.

Toby a testat apele în 2013 cu comentariul meciurilor de CS:GO. Australianul va avea parte de o revenire în forță pe această scenă competitivă cu participarea sa la PGL CS:GO Championship Series, unde va comenta alături de Matthew „Sadokist” Trivett.

 

Despre Matthew „Sadokist” Trivett

Sadokist

Matthew „Sadokist” Trivett, născut în 1989, în Canada, a  început de mic să se joace Counter-Strike 1.6, inspirat fiind de fratele său. Jocurile de gen first-person shooter l-au fascinat dintotdeauna, iar cariera de comentator și-a început-o cu Call of Duty, înainte de a trece la Tribes: Ascend. Din 2012, Sadokist comentează în regim full-time, fiind unul dintre comentatorii oficiali ai ESEA.

Couner-Strike Global Offensive este principalul titlu de care se ocupă în prezent, iar comunitatea i-a remarcat eforturile și talentul în urma prestației sale de la MLG X-Games Aspen 2015.

 

Despre Twitch.tv

Twitch este principala platformă de distribuție a materialelor video pentru comunitatea mondială a gamerilor. În fiecare lună, 1,5 milioane de creatori de conținut prezenți în rețea transmit către cei 100 de milioane de membri înscriși pe Twitch.tv. Platforma Twitch reprezintă stâlpul de susținere pentru producere și distribuție video în industria jocurilor electronice, unde sunt prezenți și activi dezvoltatorii de jocuri, instituțiile media, organizatorii de evenimente și utilizatorii care generează conținut. În februarie 2014, Twitch a fost cotat drept al patrulea cel mai mare site din Statele Unite ale Ameriici, în funcție de trafic, consolidând statutul platformei drept lider al industriei de divertisment și epicentrul producției de video social în jocurile electronice.

 

Despre PGL

PGL are o experiență de 13 ani în organizarea de evenimente naționale și internaționale. Prin intermediul parteneriatelor cu organizații de renume din domeniul sporturilor electronice, PGL a organizat evenimente, turnee și calificări pentru DreamHack, IeSF, WCG, ESWC și KODE5, în același timp oferind susținere pentru sporturile electronice prin numeroase cupe și campionate naționale.

Datorită propriului studio modern, PGL transmite și produce conținut în mai multe limbi pentru ligile și evenimentele de sporturi electronice din întreaga lume, printre care DreamHack, The International și League of League of Legends Championship Series (LCS).

Despre ComputerGames.ro

ComputerGames.ro, înființat în 1997, este cel mai mare portal web dedicat industriei gamingului din România. De-a lungul evoluției sale, website-ul s-a dezvoltat în domeniile publishingului și vânzărilor de jocuri, obiecte digitale și produse sub marcă înregistrată. ComputerGames.ro continuă să își crească prezența în industria e-commerce prin intermediul magazinului online, iar în același timp brandul PGL îi permite să organizeze evenimente dedicate sporturilor electronice la nivel național și internațional.